Amza Pellea

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băileşti, Dolj - d. 12 decembrie 1983 în Bucureşti) a fost unul dintre cei mai importanţi actori români, distingându-se atât în teatru cât şi în film.

S-a născut la Băileşti, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea, şi a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băileşti în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Naţional Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoţiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Naţional din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie şi Teatrul Naţional din Bucureşti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotaţi ai scenei româneşti. A fost profesor la IATC.

Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959) nu mai puţin de 14 roluri, între care Jack Worthing (O chestiune personala de Al. Stein), Vedernikov (Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov), Vladică Ilarion (Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu), Comandantul vasului (Tragedia optimistă de Vsevolod Visnevski), Bepe (Galcevile din Chioggia de Carlo Goldoni), Horatio (Hamlet de Shakespeare), Colonelul Dobre (Ecaterina Teodoroiu de Nicolae Tăutu), Otto Katz (Soldatul Svejk de Hasek), Esteban (Fântana turmelor de Lope de Vega).

Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk in al doilea razboi mondial de Brecht- 1962), Pietro (Umbra de E. Svart- 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu- 1964), Subcomisarul (Capul de raţoi de G. Ciprian- 1966), Platonov(Un Hamlet de provincie de Cehov- 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu- 1969), Noah (Arca bunei speranţe de Ion D. Sârbu- 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill şi indienii de A. Kopit- 1973).

Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti dă viaţă lui Petre Dinoiu (Comoara din deal de Corneliu Marcu- 1977) şi lui Vlad Ţepeş (A treia ţeapă de Marin Sorescu - 1979).

Ultimul rol creat in teatru il readuce pe scena Teatrului de Comedie, realizând - în regia lui Gheorghe Harag - personajul bătrânului moşier Muromski în Procesul de Suhovo-Kobilin - 1983.

A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de bine disponibilităţile pentru comedie. Amza Pellea a interpretat atât personaje istorice (Vladica Hariton din Tudor din Vladimiri de Mihnea Gheorghiu, Voievodul Basarab din Croitorii cei mari din Valahia de Al. Popescu, rolurile din Tudor, Răscoala, Haiducii, Dacii, Columna, Mihai Viteazul), cât şi personaje contemporane (Ailinicii din Secunda 58 de Dorel Dorian, Manole din Somnoroasa aventură de T.Mazilu), dar şi personaje din repertoriul clasic universal (Esteban din Fântâna turmelor de Calderon, Horaţiu din Hamlet, Platonov din Un Hamlet de provincie de Cehov).

Rămas probabil în constiinţa publicului prin rolul domnitorului din Mihai Viteazul şi prin Nea Marin, reuşeşte în Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte să atingă ambele personaje. Umilul, şi câteodată veselul Ipu recapătă , în finalul filmului, figura dârză şi tragică a soldatului ţăran din primul război.

A câstigat în 1977 premiul de interpretare masculină, cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul său excepţional (Manlache Preda) din filmul Osânda, unde a jucat alături de Gheorghe Dinică şi Ernest Maftei, într-o ecranizare de Sergiu Nicolaescu după "Velerim şi Veler Doamne" de Victor Ion Popa.

A decedat în condiţii nici astăzi pe deplin cunoscute, la vârsta de 52 de ani. Unele surse afirmă că marele actor ar fi decedat din cauza cancerului pulmonar provocat de fumat, iar altele susţin că ar fi fost ucis de Securitate, deoarece, în scheciurile sale, ironiza regimul comunist. Este înmormântat la cimitirul Bellu.